Call of Juarez: Bound in Blood

Call of Juarez: Bound in Blood :-bd

Primul Call of Juarez a fost un joc excelent în materie de poveste şi gameplay. Puţine jocuri western au reuşit să îmi atragă atenţia, iar Call of Juarez se ridică peste toate. Chiar şi aşa, nu mă pot gândi la acest titlu cu o plăcere deosebită, problemele tehnice apărând ca o pată neagră peste măreţia sa de la celelalte capitole. Primul aspect negativ pe care îl putea observa chiar şi cel mai neantrenat jucător erau timpii de încărcare.


Cinci minute pentru a încărca o hartă ce ţinea aproximativ zece minute este un lucru total neadmisibil în această industrie. Chiar şi aşa, după acele zece minute de gameplay, mai urma un ecran de loading pentru a încărca o nouă parte a nivelului (deşi acesta era vizibil mai scurt). Aceste ecrane de încărcare, adunate cu performanţa scăzută chiar şi pe cele mai bune configuraţii din momentul lansării - şi pe multe sisteme foarte capabile și acum - au îndepărtat primul Call of Juarez de grupul celor mai bune jocuri din acel moment.

La doi ani de la lansarea lui Call of Juarez, Techland au decis să lanseze un nou joc şi să aducă acest titlu la stadiul de serie. Call of Juarez: Bound in Blood este un prequel al primului joc ce dezvoltă povestea din spatele antagonistului principal din primul joc, Reverend Ray McCall (care de altfel era şi personaj controlabil) şi a fratelui său, Thomas McCall - tatăl vitreg al lui Billy, personajul principal din primul joc.


Trailer lansare.
Povestea începe în 1865, pe frontul Războiului Civil American unde Ray și Thomas erau soldați de partea Sudului. După o primă misiune destul de plăcută în materie de acțiune și ”feeling”, cei doi devin dezertori, fugind din cadrul armatei pentru a-și salva familia, mama și fratele cel mai mic- William, din mâinile trupelor din Nord. După o luptă destul de aprinsă la moșia familiei McCall, aceștia se reunesc cu William, dar mama acestora era deja moartă. Din acest punct, povestea este mutată cu trei ani în viitor, moment în care Ray și Thomas au devenit cowboy certați cu legea, în mare parte din cauza desfrânării acestora când venea vorba de femei. În urma unui duel cu un șerif, aceștia devin căutați de forțele legii, iar singura lor opțiune pentru a scăpa este trecerea graniței spre Mexic, unde și pornesc în căutarea aurului legendar de lângă orașul Juarez.

Nu durează mult și cei doi intră din nou în bucluc, din nou din cauza unei femei, Marissa, mama lui Billy în primul joc. Cu ajutorul acesteia, cei doi ajung să îl cunoască pe Mendoza, zis ”Juarez”, un proscris din Mexic ce, la fel ca ei era în căutarea aurului din Juarez. Aceștia decid să își unească forțele și alături de un indian american Apache, Seeing Farther - a cărui poveste este detaliată prin scene cinematice -, pornesc într-o aventură western de cea mai bună calitate.

Prezentarea poveștii se face atât prin scene cinematice cât și prin comentariile fratelui cel mic, William - care era preot și care întotdeauna încerca să îi aducă pe calea cea dreaptă pe cei doi frați - în timpul ecranelor de încărcare. Dacă în primul joc întreg comentariul ce ocupa un ecran de text se termina înainte de a ajunge bara de încărcare la jumătate, în cazul acestui joc este complet invers, nivelul încărcându-se mai repede decât este relatat tot - deși nu îl întrerupe, ci doar apare ”press any key to start”. Aceste noi ecrane de încărcare conțin artwork-uri ce acompaniază vocea lui William, o alternativă oarecum low budget la crearea unor scene cinematice full fledged.

Cinematicele sunt inspirate din filmele western, în special cele italiene - spagetti western- și sunt de o calitate excelentă. Cadrele cinematice, combinate cu efecte ca mișcarea camerei și folosirea efectului de ”depth of field” pentru a focaliza pe anumite elemente m-au făcut să mă întreb dacă uneori mă uit la un ”machinima” foarte bine realizat sau mă joc pe PC. Toate aceste efecte erau însă egale cu zero, dacă un voice acting reușit nu ar fi fost folosit. Chiar dacă niciunul din actorii ce dau viață vocilor personajelor din joc nu este vreo celebritate de la Hollywood, aceștia își fac treaba cu brio, reușind să captureze exact spiritul din vestul sălbatic și să realizeze niște personaje credibile. Nu mi-a venit să cred cu câtă plăcere mă uitam la aceste scene și de multe ori îmi doream ca acestea să dureze mai mult pentru a primi cât mai mult din poveste pe această cale.

Pentru a ne afișa aceste scene regizate atât de frumos, Techland au folosit Chrome Engine 4.0, o versiune (mult) îmbunătățită a motorului grafic folosit în primul joc. După cum am mai spus în acest articol, ecranele de încărcare au fost reduse la câteva secunde față de câteva minute, iar Bound in Blood este lansat și pe console, nu doar pe PC. Calitatea grafică a jocului nu este extraordinară când vine vorba de modelele 3D ale personajelor. Deși sunt animate realist și au un aspect cât se poate de western, se putea mai bine în materie de detalii. Texturile nu sunt tocmai cele mai reușite din ultima vreme, dar își fac treaba. Din fericire, jocul rulează fără absolut nici o problemă pe un sistem decent de acum un an, iar în ciuda modelelor personajelor mai puțin detaliate, locațiile exterioare sunt excelente. Copacii, iarba, plantele chiar și clădirile arată foarte bine.

Ca o diferență față de jocul precedent, structura jocului face ca personajele să nu mai alterneze de la nivel la nivel. La începerea fiecărui nivel se poate alege între cele două personaje jucabile -Ray și Thomas-, fiecare având anumite avantaje față de celălalt. Cei doi sunt nedespărțiți în majoritatea momentelor jocului, exceptând anumite niveluri pe care le voi detalia mai jos. Indiferent de personajul ales, jocul se desfășoară în mare parte la fel, puține fiind momentele în care cei doi se despart pentru a o lua pe căi diferite.

Ray este personajul mai dur, ce poate încasa mai multe lovituri, dar limitat la arme de apropiere. Acesta poate folosi două pistoale în același timp, ca în primul joc, un pistol într-o mână și dinamită în cealaltă mână sau poate folosi shotgun-uri. De asemenea Ray poate ridica Gatling gun-uri portabile, lucru pe care Thomas nu îl poate face. În aceeași ordine de idei, Thomas poate folosi un singur pistol și arme din categoria ”Rifles”, ce trag la distanță, unele fiind dotate și cu lunetă. Arcul este o altă armă exclusivă pentru Thomas, necesară pentru momentele în care dorim o abordare mai ”stealth”, iar biciul îl poate ajuta să ajungă în locuri inaccesibile lui Ray. De asemenea, Thomas se poate cățăra pe anumite obiecte mai înalte, peste care Ray nu poate trece.

Gameplay-ul din campanie este de tip cooperativ, fără multiplayer din păcate, cei doi frați fiind deseori nevoiți să colaboreze în ciuda neînțelegerilor dintre ei. Thomas îl poate ajuta pe Ray să se ridice peste anumite obstacole, iar în anumite momente scriptate, cei doi se pot folosi o abilitate specială pentru a deschide anumite uși. Această abilitate presupune plasarea fiecăruia de câte o parte a ușii. Când Ray sparge ușa cu piciorul cei doi se pun în fața acesteia și o secvență slow motion începe, cu câte un crosshair pentru fiecare pistol ce se apropie continuu. Butonul din stânga al mouse-ului este folosit pentru a trage cu pistolul din stânga, iar cel din dreapta, evident, pentru a trage cu pistolul din dreapta. Aceste momente sunt perfecte pentru a curăța camera ce urmează a fi explorată, dar pot fi periculoase în cazul în care majoritatea inamicilor nu au căzut la finalul acestora.

Că tot veni vorba de abilități speciale, fiecare din cei doi poate folosi o variație a unei mecanici numită ”Concentration Mode” pe cont propriu. Cu cât sunt eliminați mai mulți inamici, cu atât se încarcă mai mult un indicator, aflat în colțul dreapta-sus al ecranului. Când acesta este plin, culoarea ecranului se schimbă, iar inamicii sunt scoși în evidență fiind colorați în roșu. Din acest moment jucătorul are fix 60 de secunde pentru a activa Concentration Mode sau acesta expiră, iar progresul indicatorului scade la 50%.

Dacă activăm Concentration Mode când îl avem sub control pe Ray, jocul va intra într-un ”Bullet Time”, iar mișcarea mouse-ului peste inamici îi va marca. Doisprezece astfel de semne se pot plasa odată, câte unul pentru fiecare glonț din cele două pistoale, și nu există limită de markere per inamic. Ieșind din acest Bullet Time, Ray începe să tragă frenetic în fiecare din acele semne de pe inamici în doar câteva secunde. Acesta este un atac devastator și, pentru eficiență maximă, este de preferat să fie folosit atunci când mai mult de trei, patru inamici sunt în raza vizuală a personajului. Thomas, în schimb abordează un stil ceva mai lent, dar totodată mai precis. Odată activat modul de concentrare, Thomas pune ținta pe cel mai apropiat inamic. Pentru a trage trebuie doar să facem o mișcare în jos de mouse, simulând apăsarea pe trăgaci. După ce un inamic a fost eliminat, ținta se pune automat pe următorul, astfel Thomas poate trage până la șase focuri, în limita inamicilor sau a gloanțelor disponibile.

Jocul folosește pentru anumite acțiuni așa numitele ”mouse gestures”. Cum spuneam mai sus, abilitatea specială a lui Thomas necesită o mișcare în jos a mouse-ului, dar aceasta nu este singura comandă de acest fel. Pentru a folosi biciul în scopul cățărării, trebuie folosită o mișcare rotativă a mouse-ului. Acest lucru simulează rotația biciului, iar cu cât este rotit mai repede cu atât Thomas va arunca biciul mai repede. Chiar și sistemul de cover - da, are chiar și așa ceva - este bazat pe mouse gestures. Când personajul stă ascuns după o cutie sau după un perete, mișcând mouse-ul și nimic altceva acesta se poate uita după perete sau peste cutie și poate împușca inamicii, dar și aceștia te pot împușca dacă scoți capul la iveală pentru o perioadă mai lungă. Din punctul meu de vedere este cel mai bun sistem de cover dintr-un joc 1st person de până acum.

Un alt element al jocului ce folosește aceste mouse gestures sunt duelurile. Acestea sunt prezente în special la sfârșitul unei misiuni și se dau între jucătorul ales, Ray sau Thomas, și antagonistul principal din respectivul nivel. Felul în care acestea se desfășoară este foarte cinematic, aproape că îmi plac mai mult duelurile din joc decât cele din filme.

În stânga ecranului avem personajul controlabil, pe care îl vedem ”cadru american”, de sub genunchi până la umăr, iar în centrul ecranului este prezent inamicul. Cu ajutorul mouse-ului controlăm mâna dreaptă. Cu cât este mișcată mai în stânga cu atât mâna se apropie mai mult de armă. Dacă mouse-ul nu mai este mișcat, mâna se depărtează ușor. Adversarul nu stă pe loc ca în restul jocurilor de acest gen ci încearcă să se poziționeze în așa fel încât, când sună ceasul pentru a începe duelul, să nu fie chiar în bătaia pistolului jucătorului. Cu ajutorul butoanelor de strafe (A și D) se poate urmări ținta. Efectele speciale sunt folosite și aici. Dacă inamicul nu este în raza de tragere, acesta nu mai este focalizat. Dacă acesta este în raza pistolului, focalizarea va fi pe el. După câteva secunde de mișcări și poziționări precise ale mâinii cât mai aproape de pistol, sună ceasul, semn că duelul începe. În acest moment mouse-ul va trebui mișcat la maxim în direcția pistolului, iar o țintă apare. Când este deasupra inamicului se înroșește și trebuie apăsat click-ul pentru a trage. Odată ce îți dai seama de modul în care funcționează aceste dueluri, ele devin floare la ureche, dar totodată momente tensionate. În timpul jocului așteptam cu sufletul la gură următorul duel.

Și structura jocului a fost regândită pentru jocul de față. Dacă în primul Call of Juarez misiunile veneau într-o succesiune inevitabilă, în Bound in Blood există și câteva secțiuni ceva mai open-ended. Ziceam că cei doi rareori se despart, iar în aceste secțiuni personajul controlabil este pe cont propriu. Aceste momente se desfășoară în general în deșert și plasează personajul lângă un magazin de arme, din care se pot procura arme pe banii pe care fiecare inamic îi lasă după ce moare, și lângă un cal, ce poate fi folosit pentru a explora zonele ce sunt substanțial mai întinse decât misiunile normale. În funcție de zonă pot apărea diverse ”slujbe” ce pot fi îndeplinite pentru mai mulți bani, dar acestea sunt complet opționale. Nu oferă prea mult în plus față de experiența din poveste, dar pot adăuga încă 15-20 de minute de gameplay per misiune.


Gameplay.
De neașteptat, dar Call of Juarez: Bound in Blood are și un mod multiplayer foarte bine închegat. Acesta conține cinci moduri de joc destul de originale, ce se pot încerca pe oricare din cele opt hărți. Până la 12 jucători pot fi pe un singur server în același timp, iar toate modurile de joc sunt bazate pe clase. Există 13 clase, fiecare cu armament diferit, iar acestea pot fi upgradate folosind banii câștigați de pe urma eliminării inamicilor. Din păcate nu au folosit un sistem de evoluție ca în alte jocuri, astfel că upgdade-urile se șterg la sfârșitul meciului. Pe partea bună a lucrurilor, asta înseamnă că nu trebuie să te limitezi la o singură clasă, putând explora posibilitățile tuturor. Pe lângă Shootout și Posse (Deathmatch și Team Deathmatch) există și trei moduri de joc originale. Cel mai interesant este cu siguranță Wild West Legends, în care echipa de bandiți atacă o bancă, iar echipa de oameni ai legii trebuie să o apere. Acest mod conține obiective și este foarte distractiv de jucat pe un server 6v6. Manhunt și Wanted sunt amândouă bazate pe mecanica de Wanted, unul din jucători fiind ținta tuturor.

Nu îmi vine să cred, dar Techland s-au depășit pe ei înșiși. Call of Juarez: Bound in Blood reușește să egaleze primul joc în materie de storytelling și reușește să elimine problemele tehnice ce erau omniprezente în primul joc. Chiar dacă modul Single Player nu este foarte lung, modul Multiplayer îi va atrage cu siguranță pentru multe ore pe fanii shooterelor, în special cei fascinați de Vestul Sălbatic.

O grafica exceptionala... :-bd dar si o poveste super :;)

O fi grafica misto dar jocu e naspa :|

Depinde de preferintele fiecaruia. :;) dar tot e naspa ...